In memoriam!

Cu tristete în suflet vă anunțam  o mare pierdere a aviculturii românești, un camarad de seama intre crescătorii de păsări de rasă, un promotor  al singurei rase de găini din România, un crescător deosebit, prietenul Dan Merca.

A fost vicepreședinte al Asociației Creasta Cocoșului Maramures, vicepreședinte al Clubului de Gât Golas de Transilvania din România, crescător si arbitru de păsări de rasă, vechi crescător de câini de rasa, un priceput bucătar bucuros de toate vizitele prietenilor din țară care i-au trecut pragul pensiunii lui din Desesti.  Un om deosebit care avea planuri mari pentru un viitor pe care el nu il va mai petrece cu noi pe aceste meleaguri.

Este greu sa acceptăm o asa mare pierdere, al unui om energic si implicat în avicultura românească si in promovarea păsărilor de rasă si ne rugam bunului Dumnezeu sa il aibă în pază și să îi ofere odihna veșnică în grădina sa.

Sincere condoleante familiei, colegilor de asociatie si prietenilor. Drum bun, prietene Dan Merca, te vom păstra în amintirile noastre, a celor care te-am cunoscut si apreciat, indiferent de apartenență, lucru care a făcut sa fi prietenul tuturor.

Cei care doresc si pot fi alaturi de el pe ultimul sau drum din această lume o pot face joi, 9 august 2018, ora 12 în comuna Desesti- Maramures.

Comitetul director FACPCAMRPR, președinte Alin Detesan

Dumnezeu să-l odihnească!

Lasă un răspuns

Trebuie să fi autentificat pentru a comentariu.